joi, 20 aprilie 2017

„Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine.” Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?” Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi! Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este foarte milostiv El.

luni, 30 ianuarie 2017

„Nu relația cu alt om ne împlineşte” Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumătatea. De ce spun ca e o minciună? Pentru că fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumătate de chip. Şi nu relația mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu.Dacă stau mereu în legatură cu Dumnezeu simt pace, bucurie, mângâiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine. Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relaţie foarte bună. Altminteri, eu n-am fericirea şi o aştept de la celălalt şi el o aşteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezamăgiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Îşi caută alt partener şi, după un timp, simte același gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că există o jumătate cu care poţi să formezi un întreg. Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastră de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât în El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu.Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială… Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea. Mulți sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe “jumătatea”.Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se însoțesc cu ei, sperând să-i schimbe. Când iubesti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea. Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte, şi mai departe rămâne lupta lui cu el însuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tău, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău. Problema nu e să-i schimbi pe altii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru…(astrodeva.wordpress.com) AUTOR-PR. DAN POPOVICI

duminică, 13 noiembrie 2016

"Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli. Dar tulburarea şi grija nu se datorează atât situaţiilor exterioare şi condiţiilor de viaţă, cât neorânduirii şi bolii noastre sufleteşti. Aşa cum ochiul bolnav vede întuneric şi în cea mai puternică lumină, la fel şi sufletul bolnav este tulburat chiar şi când este linişte. Să-I încredinţăm toate problemele noastre lui Dumnezeu şi să credem că nimic nu este al nostru, să rămânem indiferenţi la slava oamenilor şi să dorim să-I plăcem numai Domnului, şi astfel vom fi liniştiţi chiar şi când asupra noastră se va abate cea mai îngrozitoare vijelie." "Nimic nu-l duce pe om mai aproape de trufie şi nu-l îndepărtează mai mult de ceilalţi decât credinţa că este liber şi nu are nevoie de nimeni. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât avem nevoie unul de celălalt. Chiar dacă eşti înţelept, tot ai nevoie de ajutorul semenilor tăi. Crezând că nu ai nevoie de ajutor, eşti cel mai nebun şi mai slab dintre toţi oamenii. Pentru că dacă nu ai ajutor, nu se va găsi nimeni care să te îndrepteze atunci când greşeşti în mod inevitabil în această viaţă şi, astfel, Îl vei mânia pe Dumnezeu." "Al meu” şi „al tău” – aceste două cuvinte reci – aduc în viaţa noastră toate nenorocirile, pricinuind războaie şi stricând orice lucru bun. „Al meu” şi „al tău” – aceste două cuvinte blestemate şi murdare – au intrat în lume din cauza diavolului. Acolo unde domnesc „al meu” şi „al tău”, orice părere este pricină de scandal şi de ceartă. Acolo unde aceste cuvinte nu există, domnesc pacea şi înţelegerea."

marți, 27 septembrie 2016

Nu contează ce ai pierdut în viaţă, ci ce ţi-a rămas Mulţumeşte lui Dumnezeu, bucură-te şi mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal şi nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus, înapoi, sus pe cal! fireşte că e greu, dar Îţi asumi, îţi faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine.

marți, 6 septembrie 2016

În prezent tot mai multe persoane suferă de depresie. Fiecare om este preocupat doar de propria persoană și de necazurile sale. Uneori o mica problemă te poate arunca într-un abis de deznădejde. Dar privește în jur: lumea este plină de persoane, care se află în situați mai rele decât tine și care au nevoie de ajutorul tău. Se spune că atunci când facem fapte bune, sufletul nostrum trist și suferind se vindecă. Tu mereu te frămânți, te arunci dintr-o extremă în alta, mereu te grăbești undeva, nu reușești, încerci să demonstrezi ceva. Apare impresia că lumea a fost create doar pt tine și tu ești regale naturii și al animalelor. Dar, atunci când te ciocnești de durerea altuia, înțelegi deodată că tu nu ești ''buricul pământului,, și lumea, din păcate, nu se învârte în jurul tău.

sâmbătă, 7 mai 2016

Cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca – Arsenie Boca Cea mai cunoscuta povestire relatata de parintele Arsenie Boca are menirea sa le aduca alinare celor aflati in suferinta. Pilda cescutei de ceai, spusa de duhovnicul de la Prislop, le arata oamenilor ce pot face „daca viata li se pare grea si sunt loviti, batuti si impinsi aproape fara mila, cand lumea pare ca se invarteste necontrolat si cand simt ca se afla intr-o suferinta ingrozitoare”. Parintele Arsenie Boca (1910-1989) este considerat unul dintre marii duhovnici ai romanilor. A lasat posteritatii o mostenire spirituala impresionanta. Una dintre cele mai frumoase vorbe de duh lasate de fostul preot prigonit de regimul comunist este povestea cescutei de ceai, o pilda menita sa le aduca alinare suferinzilor. Iata povestirea spusa de parintele Arsenie Boca: „O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Si sotiei si sotului le placeau antichitatile si produsele din argila, obiecte ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: „Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos!”. In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: ‒ Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva, am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasa-ma in pace!”, dar El a zambit doar si a spus cu blandete: „Inca nu!”. Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. „Opreste! Ametesc! O sa-mi fie rau!”, am strigat. Dar Stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: „Inca nu”. M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat, pana a obtinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura! Am strigat, am batut si am izbit usa… „Ajutor! Scoate-ma de-aici!” Puteam sa-L vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele Sale, in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: „Inca nu”. Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! „Ei, asa este mult mai bine”, m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. „O, te rog, inceteaza, inceteaza!”, am strigat. El doar a dat din cap si a spus: „Inca nu!” Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plans… eram convinsa ca nu voi scapa! Eram gata sa renunt. Chiar atunci, usa s-a deschis si El m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat, intrebandu-ma: „Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”. O ora mai tarziu, mi-a dat o oglinda si a spus: „Acum uita-te la tine!”. Si m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasa. Sunt frumoasa!” El mi-a vorbit bland: „Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald si neplacut in cuptor, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult, fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine”. Morala povestirii este urmatoarea, arata duhovnicul Arsenie Boca: Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui.El ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta si sfanta Sa voie. Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea iti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, asaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu Olarul.